An de an, între 25 noiembrie (Ziua Internațională împotriva Violenței asupra Femeii) și 10 decembrie (Ziua Drepturilor Omului) sunt marcate 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor. Această inițiativă a apărut în 1991, fiind creată de Center for Women’s Global Leadership. Încă de la început, scopul acestei mișcări a fost de a atrage atenția asupra violenței de gen, iar în ultimii ani au apărut tot mai multe voci – activiști, supraviețuitoare, politicieni, artiști etc. –  care s-au implicat, cu atât mai mult cu cât proporțiile acestui fenomen au crescut – la nivel global, una din trei femei este victimă a violenței. Astfel, au apărut o serie de mișcări precum #MeToo, #TimesUp, #Niunamenos, #NotOneMore, mișcări care au atras și mai mult atenția asupra acestui fenomen.

La ultima ediție, sloganul propus pentru cele 16 zile de activism a fost #HearMeToo și a avut ca scop crearea unui spațiu de dialog unde să se întâlnească opiniile activiștilor pentru drepturile femeilor, ale mișcările/organizațiile care sprijină victimele violenței domestice, ale persoanelor direct implicate, ale  decidenților politici ș.a.m.d.

Inițiativa mea în acest context a fost de a atrage atenția asupra existenței și gravității fenomenului de violență asupra femeii în România și astfel, de a sensibiliza opinia publică, dar și colegii din Parlament, asupra continuării demersurilor care au fost initiate în anul precedent pentru a ajuta victimele.

Am organizat, cu sprijinul Cynthiei Loris – artist plastic și supraviețuitoare a violenței domestice – o expoziție a lucrărilor realizate chiar de ea – unele dintre ele cu obiecte „salvate” din episoadele de furie ale cărei victimă a fost. Expoziția a avut loc în holul din fața Plenului Camerei Deputaților, în perioada 4-5 decembrie 2018. Locul a fost ales special, colegii deputați și senatori având acces la aceste lucrări care spun, în mod indirect, poveștile a mii de românce care sunt agresate zilnic. De asemenea, expoziția a fost vizitată și de numeroși jurnaliști care au scris despre experiența Cynthiei, povestea ei ajungând astfel la femeile care au nevoie de încurajare și de sprijin pentru a ieși din situațiile de violență.

Puteți vedea lucrările expuse în galeria de mai jos:

„Te iubesc. O să te omor”

„În tăcere mergeam noaptea pe stradă cu copiii mei fără să știm unde.”

„Te scot nebună și-ți iau copilul.”

„Stăteam pe bancheta din spate. Alăptam. Atunci, de nervi, a accelerat, vira și ne izbeam în spate de portiere, de la un capăt la celălalt al banchetei. Am crezut că e sfârșitul.”

„Ești un gunoi.”

„Abia acum, după 20 de ani, fiul meu mi-a spus că, atunci când tatăl său mi-a pus pușca la tâmplă, de fapt el mă ținea de mână, era atât de mic.”

„Cât voi mai trăi, am să caut să te distrug total.”

„Întotdeauna ți-am spus că o să te omor. Acum o voi și face.”

*Cuvinte auzite de femei victime ale violenței, integrate în lcurarea Spuse. Făcute. Tăcute.

Dincolo de mesajul clar de atragere a atenției și de conștientizare a magnitudinii fenomenului în România, scopul expoziției a fost de a reprezenta un impuls pentru toate femeile care se află în situații care le pot pune integritatea fizică sau psihică în pericol, ca ele să ceară ajutor și să nu se teamă de a face pași spre schimbarea vieții lor și, de multe ori, a copiilor lor.

Nu în ultimul rând, Cynthia a vrut să atragă atenția și asupra contextului în care se află agresorii. Aceștia nu trebuie blamați și marginalizați, ci au, la rândul lor, nevoie de sprijin pentru a putea înțelege cauzele comportamentului agresiv și, în același timp, pentru a încerca să corecteze acest comportament.

„E foarte important să schimbăm imaginea prăfuită despre violența domestică și despre supraviețuitoarele violenței domestice, pentru că dacă prezentăm întotdeauna femei cu ochii vineți și chiricite sub pumnul unui bărbat, cele care se află încă în situații abuzive se vor identifica cu astfel de imagini și nu vor avea niciodată curajul să scape din situațiile de abuz. Aceste femei care scapă devin „oameni-resursă” pentru că supraviețuind abuzului și violenței ele încep să aibă o foarte bună capacitate de soluționare a problemelor și pot să ajute la crearea unor politici sociale coerente.” – Cynthia Loris, artist plastic și supraviețuitoare a violenței domestice, autoarea lucrărilor expuse în 4-5 decembrie în Parlament

Violența domestică – în cifre

În primele 11 luni ale anului trecut au fost înregistrate 35 623 de cazuri de infracțiuni din sfera violenței domestice, dintre acestea peste 50% au fost infracțiuni de loviri și alte violențe, iar o pondere de 75% au avut loc la domiciliul subiecților. În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 3 438 de ordine de protecție. Mai mult decât atât, date analizate de diverse ONG-uri care își desfășoară activitatea în domenii care au legătruă cu protejarea victimelor și prevenirea violenței domestice, arată că aproape 50% din plângerile depuse inițial la secțiile de poliție sunt retrase.

Deși ratificarea de către România a Convenției de la Istanbul, împreună cu modificarea legii 217/2003 și intrarea în vigoare a ordinului de protecție emis de polițist sunt pași importanți în combaterea violenței asupra femeii și a violenței domestice în special, rămâne întrebarea cum le putem ajuta pe victimele violenței domestice care ies din această situație? Avem nevoie de politici publice care să ajute la integrarea sau la reintegrarea acestora în piața muncii, politici care să le ajute pe acestea să treacă peste traumele suferite și să își recapete încrederea în propriile forte. Doar așa ne putem asigura că societatea în care trăim este una funcțională, așa cum ne dorim cu toții!