Prioritățile Mandatului
Trebuie și putem să construim un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi. Este important să începem de undeva și să muncim pentru această schimbare. Cred cu tărie în potențialul României de a fi, într-adevăr, o societate democratică, în care primează justiția socială, adică drepturile noastre, ale românilor. O societate cu #0Toleranță PentruViolență și fără corupție, în care ne putem dezvolta, fără a avea grija unui sistem defectuos și imprevizibil.
Cu aceeași tărie cred că potențialul nu înseamnă nimic fără muncă și devotament. Vreau să ne oferim nouă, românilor din România și din întreaga lume, motive să ne trăim viața cu demnitate și mândrie, alături de de familie și prieteni, în România.
Prioritățile asumate în mandatul pe care mi l-ați încredințat sunt:
Susținerea antreprenorilor români printr-un cadru legislativ și fiscal predictibil și corect;
Susținerea tinerilor printr-o oferă educațională adaptată cerințelor pieței;
Asigurarea unui sistem de sănătate care pune în centrul său nevoile pacienților;
Reformarea companiilor de stat și asigurarea unui management profesionist al acestora;
Descentralizarea, digitalizarea, transparentizarea și debirocratizarea instituțiilor și autorităților centrale și locale;
Susținerea politicilor de prevenție a discriminării și eliminare a violenței domestice;
Asigurarea dialogului permanent cu Uniuniea Europeană și SUA pentru a obține susținerea partenerilor noștri strategici în dezvoltarea României și extinderea colaborării comerciale și investițiilor lor în beneficiul țării noastre.
Doar împreună putem construi țara în care dorim să trăim. Acestea sunt doar câteva dintre demersurile pe care le propun, dar cred că schimbarea trebuie să vină din acțiunile noastre, din viața de zi cu zi – de la felul în care ne comportăm în trafic, în transportul comun sau pe stradă, la respectul pe care îl avem față de omul de lângă noi și până la consumul responsabil și sustenabil de resurse, în interesul României.
Nu avem timp de pierdut. Haideți să folosim fiecare zi pentru a demonstra că se poate și noi ne definim țara în care trăim. Fiecare zi, fiecare acțiune este o investiție în România și în noi înșine.
”Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”
EGALITATE DE ȘANSE
Este în interesul fiecăruia dintre noi, mai ales economic, ca toți membrii societății să fie implicați și productivi, să-și poată aduce contribuția la valoarea creată în România.
TINERI ȘI COPII
1 din 2 tineri sub 24 ani trăiesc în condiții de sărăcie. Tinerii și copiii de astăzi sunt cetățeni cu normă întreagă și au nevoie de un cadru prielnic pentru a construi România de mâine.
SĂNĂTATE
Avem penultima speranță de viață medie (75 ani) din UE din pricina unei distribuții ineficiente a resurselor. Momentan alocăm doar 4% din PIB domeniului sănătății.
ECONOMIE
Trebuie să folosim avantajele competitive din diferite sectoare pentru a repoziționa România ca un actor esențial pe lanțul de valoare european și global.
Schimbăm România Împreună!
Doar revolta împotriva celor responsabili de problemele cu care ne confruntăm nu este suficientă. Vino alături de echipa mea pentru a transforma România în țara visurilor împlinite.