Modificări Cod – alinierea legislației din România cu măsurile prevăzute de Convenția CEDAW

Căsătoriile în rândul minorilor alinierea legislației românești cu Convenția CEDAW

În România, conform ultimului Recensământ al populației, peste 2 000 de minore cu vârste mai mici de 17 ani erau căsătorite, iar mai mult de jumătate dintre acestea născuseră cel puțin un copil. Discutăm aici doar despre cazurile în care căsătoria era încheiată oficial, numărul minorelor care locuiesc în concubinaj cu un partener adult fiind mai mare în realitate, ipoteză confirmată inclusiv de numărul nașterilor la adolescente înregistrate în România, aproximativ 100 000 în perioada 2007-2016, conform Eurostat. În 1982, România a ratificat Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), prin care s-a angajat să lupte împotriva tratamentelor diferențiate între femei și bărbați. În raportul prezentat de organismul internațional în 2017 au fost făcute o serie de recomandări care ar trebui implementate până în 2021. Printre măsurile recomandate pentru a fi adoptate se află și prevenirea căsătoriilor precoce, dar și sensibilizarea populației cu privire la urmările grave pe care le au acestea.

Căsătoria înainte de vârsta majoratului expune minorul la o serie de evenimente pe care, de cele mai multe ori, copilul nu le poate înțelege pe deplin înainte de consumarea mariajului, ori în legătură cu care nu se poate pronunța anterior. Dintre acestea fac parte părăsirea timpurie a școlii, riscul de sărăcie și excluziune socială, expunerea la violență și abuz – sexual, economic, etc. sau sarcina și nașterea. Fiecare dintre acestea are un impact major asupra dezvoltării fizice și psihice a minorilor. De exemplu, în cazul nașterilor la minore, riscul de mortalitate maternă este de cinci ori mai mare atunci când mamele au mai puțin de 15 ani, comparativ cu cazul celor de 20 de ani. De asemenea, dacă mama are mai puțin de 18 ani, riscul ca bebelușul să moară în primul an de viață este cu 60% mai mare decât în cazul mamelor cu vârste mai mari de 19 ani.

În prezent, legislația națională privind căsătoriile pentru persoanele cu vârste mai mici de 18 ani prevede că în situații speciale, care nu sunt definite în nici un alt mod, minorii pot consimți la realizarea căsătoriei. Pentru asta sunt necesare o serie de documente – acordul părinților ori al reprezentanților legali cu încuviințarea instanței de tutelă și o adeverință medicală. De cele mai multe ori părinții sunt de acord și astfel căsătoria are loc.

Aceste situații reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor și trebuie să luăm toate măsurile care se impun pentru a ne asigura că interesul superior al copilului este respectat în orice circumstanță. De aceea, am propus spre adoptare, în Parlament, o inițiativă legislativă care prevede interzicerea căsătoriilor în rândul minorilor, inclusiv în situațiile excepționale prevăzute în forma actuală a legii. Puteți accesa această modificare AICI. Propunerea vine în completarea unor alte inițiative legislative, devenite deja legi, care au, de asemenea, scopul de a proteja minorii împotriva abuzurilor sexuale sau de altă natură. Doar prin acțiuni coordonate, prin eforturi comune și prin empatie și determinare putem atrage atenția asupra lucrurilor care se întâmplă și putem opri aceste forme de abuz.

Alte modificări – îmbunătățirea procesului de stabilire a paternității

Conform Codului Civil, în momentul de față, copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Această prevedere presupune că orice copil care se naște pe perioada când mama a fost căsătorită, îl va avea ca tată pe soțul mamei, indiferent dacă în realitate soțul mamei este sau nu tatăl biologic al copilului. Mai mult decât atât, același act normativ prevede că legătura de filiație dintre tatăl înregistrat al copilului și copil se poate desface doar prin intermediul unui proces în instanță, deci doar pe cale judecătorească.

Stabilirea paternității este un proces important pentru asigurarea respectării drepturilor copilului, încă de la naștere. Acest proces implică intrarea în drepturi a tatălui, care este esențială în orice condiții, dar mai ales atunci când, din diverse motive, mama nu dorește sau nu își poate exercita atribuțiile părintești. În traducere liberă, acest lucru înseamnă că tatăl poate lua decizii referitoare la viața copilului, care pot face diferența în dezvoltarea lui fizică și psihică. De exemplu, părintele este cel care poate lua decizii asupra unui tratament medical pe care copilul să îl primească sau nu. În condițiile în care tatăl trecut în registrele de stare civilă și mama copilului sunt separați de fapt, situațiile în care tatăl trebuie să ia decizii referitoare la bunăstarea minorului devin problematice atât pentru adulți, cât mai ales pentru copil.

Discutăm despre acest subiect întrucât experiența practică a arătat, de-a lungul timpului, impactul pe care acest aspect legislativ îl are „în teren”. Autoritățile au înregistrat o serie de sesizări referitoare la regimul stabilirii filiației copilului născut în timpul căsătoriei mamei, dar provenit dintr-o relație a acesteia cu un alt bărbat decât soțul ei. Situațiile care duc la aceste probleme de ordin legislativ și administrativ sunt diverse, printre ele numărându-se situații în care separarea soților s-a săvârșit de fapt, dar nu a fost dublată și de un divorț formal ori situații în care divorțul nu s-a pronunțat până la nașterea copilui. Indiferent de cauze, astfel de situații trebuie să primească o variantă de soluționare, în care să fie avut în vedere, întotdeauna, interesul superior al minorului.

Nu în ultimul rând, trebuie luată în calcul și situația în care copilul se naște pe teritoriul unui alt stat decât România. În aceste situații, la înscrierea copilului, în funcție de legislația statului respectiv, tatăl biologic poate recunoaște copilul și, astfel, legătura de filiație este creată cu tatăl biologic. Lucrurile stau astfel în Italia, Spania, Franța, Portugalia, Suedia, Polonia sau Republica Moldova.

În aceste cazuri, problema apare la înregistrarea în țară a copilului. În momentul în care datele din documentele copilului sunt transpuse în registrele din România, acestea trebuie să coincidă cu datele rezultate din aplicarea legii românești. Apare în aceste situații un conflict administrativ– tatăl recunoscut de statul român nu este același cu tatăl recunoscut în străinătate.

Astfel de situații reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor copiilor, prin faptul că astfel ei nu pot fi înregistrați în registrele de stare civilă din România și nu se pot bucura de drepturile pe care Constituția din România le conferă – dreptul la servicii de sănătate, la educație, la protecție socială sau la protecție împotriva oricăror forme de abuz.

Având în vedere toate cele expuse anterior, după consultări repetate cu autoritățile responsabile, am decis că o soluție viabilă pentru a îndrepta aceste situații de conflict poate fi reprezentată de posibilitatea tăgăduirii paternității și prin procedură administrativă, nu doar pe cale judecătorească. Astfel, aceste situații vor fi mai ușor de gestionat, iar interesul superior al minorului va prima întotdeauna în fața unor alte aspecte. Puteți vedea toate modificările aici.

Subiectul paternității este unul sensibil și trebuie tratat cu foarte multă grijă, pentru că discutăm despre respectarea demnității, a drepturilor și a libertăților fiecărei persoane. Dar este de datoria noastră să ne asumăm subiecte „grele” atunci când acestea sunt în măsură să afecteze viața unor copii sau a oricărui alt cetățean. Bunăstarea noastră, a tuturor, este esențială dacă ne dorim ca societatea să evolueze și să ajungem la nivelul la care fiecare dintre noi își poate atinge potențialul.