Dragile și dragii mei,

După multe luni de frământări și cugetări, după ce am pus în balanță toate opțiunile pe care le am, după ce am analizat și re-analizat lucrurile, am ajuns la decizia de a încheia, pentru moment, parcursul meu parlamentar. Nu voi candida pentru un nou mandat.

Este o decizie luată după multe gânduri și întrebări care și-au găsit, pe rând, răspunsul. Nu voi mai continua ca deputată, dar voi sprijini, în continuare cauzele în care cred și care, după patru ani de efort susținut, au devenit, mai mult ca oricând, parte din cine sunt eu – Oana Bîzgan.

Am intrat în politică având zero experiență în acest domeniu, dar cu un bagaj valoros din mediul privat și cu dorința de schimbare. Am intrat atunci când nu mai puteam să trăiesc cu gândul că nu dau ceva din experiența mea oamenilor și societății. Eram în punctul în care nu mai suportam să mă aud plângându-mă că lucrurile nu funcționează. Mi-a fost clar că dacă doresc o viață mai bună și o schimbare, acestea depindeau numai de mine și de alți oameni care simt la fel. Îmi voi aminti întotdeauna cine și ce m-au condus spre această decizie. Mă vor urmări permanent chipurile oamenilor, dar și momentele care au produs în mine această schimbare. Așa cum am spus, am pornit cu zero experiență politică, dar dorindu-mi și știind că pot pune umărul la construcția unei Românii care să arate puțin mai bine decât arăta atunci.

După ce am ajuns în Parlament și am văzut cum merg, de fapt, lucrurile, am înțeles că, la acel moment,  locul meu nu era în vreo cutie a unui partid, de aceea am ales drumul independenței. Și astăzi, după trei ani de independență și 13 legi trecute de Parlament, sunt mândră că am avut curajul să am încredere în mine și în instinctele mele. Într-un Parlament în care, minut de minut, se striga și se instiga la ură dintr-un colț în altul al Plenului, intuiția mi-a spus că în timp ce noi ne certăm, oamenii așteaptă soluții la problemele reale cu care se confruntă zi de zi. Nu am fost și nu voi fi niciodată politicianul care va cere oamenilor să aștepte până voi ajunge eu la putere ca să îi servesc așa cum m-am angajat atunci când le-am cerut votul. Și, deci, am înțeles rapid că dacă voiam cu adevărat să lucrez în interesul oamenilor trebuia să creez punți de colaborare cu toate partidele pentru că doar acesta este stilul politic de care sunt interesată – empatic, responsabil, eficient.

Mulți dintre oamenii cu care am lucrat și colaborat în acest timp mi-au făcut propuneri de-a lungul întregulului mandat, dar mai ales în ultimele luni. Pe o parte dintre ele am fost chiar tentată să le accept. Dar aș fi fost eu, atunci, diferită de „ceilalți” dacă aș fi făcut pasul spre un partid politic doar pentru a obține un nou mandat? De fiecare dată m-am reîntors la ˝De ce?˝-ul din iarna lui 2015 și apoi cea din 2016. Nu am uitat serile friguroase de noiembrie și decembrie, în 2016 când împărțeam flyere pe stradă, cu mâinile crăpate de la îngheț, oamenilor care își puneau, încă o dată, speranța în noi, ca motor al schimbării. Or, cel mai important lucru pentru mine în tot acest parcurs a fost să nu știrbesc încrederea și speranța românilor de a vota oameni și nu partide.

De fiecare dată când indivizi care habar nu aveau cine sunt eu cu adevărat îmi spuneau: „Ești prea visătoare, Oana!”  primeam aceste vorbe ca pe un compliment extraordinar. De când până când schimbarea s-a produs vreodată fără să visăm? Fără să simțim, prin toți porii, că nu poți să greșești când lupți pentru dreptate, decență și demnitate. Și ei au fost mulți și eu sunt una, dar nu m-am simțit niciodată mai utilă, mai relevantă și mai puternică decât mă simt acum. Mă pot uita în ochii oricăreia și oricăruia dintre voi și dacă îmi acordați două minute vă pot convinge că v-am servit cu tot ce-a fost uman și profesional posibil.

Nu vă cunosc, dar ați avut toți loc în mintea și inima mea, în acești ani. Sunt recunoscătoare că m-ați susținut, cu bune și rele, că m-ați urmărit  în suișuri și coborâșuri. Am lăsat în urmă chiar și „valurile de ură”, comandate de o parte sau de alta, alteori venind din pură supărare și neînțelegeri. Dar mai ales, sunt recunoscătoare că mi-ați permis să simt îngrijorările, temerile, traumele, bucuriile și speranțele voastre. Am râs, am plâns și am înjurat (niciodată pe voi) mult în anii aceștia, dar am iubit fiecare secundă. Iar sentimentul pe care îl am acum este de împlinire.

Am 40 de ani și niciodată nu am fost mai curioasă și entuziasmată de ce poate urma în viața mea. Am fost consultant în strategie, am fost manager în multinațională, am construit un start-up și când credeam că le-am făcut pe toate, am luat drumul Guvernului și al Parlamentului. Nu am nici un plan dar mă îmbată o încredere extrem de puternică. Fără planuri pe unul sau cinci ani, vreau să deschid larg brațele vieții, să o las să mă ducă acolo unde eu știu că am o menire și un scop să contribui pentru cauzele pe care deja le știți, unde voi găsi oameni dedicați și motivați să mute munții înspre bine, nu înspre propriul interes. Sunt mult mai mult decât un „scaun” sau o plăcuță lipită de o ușă. Am împrumutat temporar titlul de „deputata Oana Bîzgan”, dar caracterul a fost tot timpul proprietatea mea, pe persoană fizică. Libertatea mea nu a fost niciodată tranzacționabilă.

Am pus fiecare strop de energie și fiecare doză de know-how pe care am avut-o pentru a schimba lucrurile în țara în care trăim. Am arătat că demnitatea umană este, de departe, cel mai important lucru în care merită să crezi și pentru care efortul de a lupta continuu nu este prea mare.

În Parlament, „ei” vorbeau despre autostrăzi și asfalt. Dar de 30 de ani tot „ei” ne povestesc despre aceleași „autostrăzi și asfalt”. Oare sunt singura care crede că făcând aceleași lucruri, cu aceeași oameni, vom obține tot timpul aceleași rezultate?

Nu plec niciunde. Până pe 20 decembrie pot cel puțin să continui să schimb în bine viața unui român. Până atunci, mă găsiți aici, pe baricade. Și uneori în tranșee, în slujba cetățeanului. Iar fiecare dintre voi sunteți cetățenii mei!

Rămâne cum am stabilit, #RockThisCountry!