[:ro]

Primele Ambasadoare #Girl2Leader din România

În perioada 8-11 octombrie, 31 de fete din România, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, au avut ocazia să ia parte la prima ediție a campaniei #Girl2Leader desfășurată în România. Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Fetei, sărbătorită pe 11 octombrie și reprezintă o inițiativă globală, lansată în 2017 de către Women Political Leaders, care își propune să inspire fete din toată lumea spre a îmbrățișa roluri de conducere în comunitățile din care fac parte și de a se implica în sfera publică sau politică, sub sloganul „Lead Like A Girl”.

#Girl2Leader_Oana_Bizgan

Am pregătit activități diverse și relevante pentru aceste tinere în formare, ca ele să aibă acces la  experiențe inedite, care să le influențeze pozitiv și să le inspire să schimbe în bine comunitățile lor. În România, diferențele de gen sunt, încă, destul de pronunțate, iar femeile nu sunt încurajate să se implice activ la nivel decizional.

La prima ediție din țara noastră au luat parte peste 30 de fete cu vârste între 14 și 17 ani din întreaga țara: București, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Focșani, Alba-Iulia sau Brăila. Cele 31 de participante selectate din peste 90 de fete înscrise inițial au beneficiat de o experiență de „job-shadowing” alături de 31 de deputate și senatoare din toate partidele, pe care le-au însoțit timp de o zi în activitatea lor din Parlamentul României.

#Girl2Leader_Oana_Bizgan

În cele patru zile de evenimente desfășurate la Parlamentul României, la Palatul Cotroceni și la sediul Băncii Mondiale din București, adolescentele au luat contact cu femei din politică, diplomație, mediul de afaceri și ONG și au fost  încurajate să devină lideri, la rândul lor.  De asemenea, tinerele au participat la ateliere de social media, de cetățenie activă și de egalitate de șanse, susținute de Monica Jitariuc, Elena Calistru și Florentina Chiru.

#Girl2Leader_Oana_Bizgan

Ambasadoarele #Girl2Leader România au fost primite la Administrația Prezidențială, la Ambasada Suediei și reprezentanța Băncii Mondiale. Participantele au avut ocazia să afle mai multe despre modelele de leadership feminin din zona politică și să cunoască mai multe despre cum funcționează procesul legislativ din România. Evenimentu care s-a aflat la prima ediție în România și s-a desfășurat în mai multe țări din întreaga lume printre care SUA, Regatul Unit, Polonia, Ucraina, Kenia, Malta, cât și Canada, Malaezia, Kenia sau Bolivia. #Girl2Leader a  întrunit un total de peste 1500 de participante din întreaga lume.

#Girl2Leader_Oana_Bizgan_2018

Finalul campaniei a fost marcat în fiecare țară parteneră printr-o conferință și o transmisiune video live din partea echipei internaționale a #Girl2Leader. În România, evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, iar printre invitatele în calitate de speakeri la conferinței au fost E.S. doamna Anneli Lindahl Kenny, Ambasadoarea Suediei la București, doamna Tatiana Proskuryakova, reprezentanta Băncii Mondiale în România și doamna Despina Andrei, Communication & Fundraising Manager în cadrul UNICEF. Le mulțumesc tuturor colegelor mele din Parlamentul României, care au acceptat invitația de a se alătura acestei campanii, precum și instituțiilor partenere care au ales să susțină evenimentul #Girl2Leader în România.

#Girl2Leader_Parlament_OanaBizgan

CHANGE A LIFE TODAY

As long as poverty, injustice & inequality persist, none of us can truly rest. It doesn’t take much to change a life, Get in touch today and start making the difference.

VOLUNTEER
DONATE NOW
[:en]

The global #Girl2Leader campaign – for the first time in Romania

The global #Girl2Leader campaign took place between 8 – 11, of October  and brought together 31 girls from across the country, aged 14 – 17 years. The event was launched by the Women Political Leaders Global Forum (WPL) and the key day of the campaign is the „International Day of the Girl”. With the slogan Lead Like A Girl! this initiative seeks to inspire, empower and motivate young girls to become the best future leaders for the nation and for themselves

#Girl2Leader_Oana_Bizgan

More than 30 young girls that took part at this event made their way from all around the country: București, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Focșani, Alba-Iulia or Brăila. With 91 applicants, the 31 selected girls had the opportunity to hear via personal stories how each Member of Romanian Parliament got involved in politics and to ask them face-to-face questions. For one day, female Parliamentarians hosted the group of girls to give them a personal introduction to politics for a „day in the life of” experience.

#Girl2Leader_Oana_Bizgan

#Girl2Leader wants to empower young girls  to get active in politics.  Still today, even with women being half of the population, political decisions are mostly made by men – less than 20% of national parliamentarians in Romania are women. It represents a special opportunity  to empower girls from Romania, encouraging them to consider leadership roles in their local communities, and to get involved in politics by hearing inspiring personal stories from women politicians, to learn how they got involved in this field

#Girl2Leader_Parlament_Oana_Bizgan

During the four days campaign that was hosted at the Romanian Parliament, Cotroceni Palace and the World Bank in Bucharest, the group of girls had the chance to interact with female leaders in politics, business, diplomacy and NGO in order to increase awareness about how women can and should play an important role in the political decision-making process and in the public sphere. Also, the girls had the opportunity to participate in several workshops held by Monica Jitariuc, Elena Calistru și Florentina Chiru and to learn about social media, active citizenship and gender equality.

#Girl2Leader_Oana_Bizgan_2018

The #Girl2Leader participants were hosted by the Presidential Administration, Sweden Embassy and the World Bank in Romania. The campaign encourages girls to consider a future in leadership and aims to get more girls involved in politics. This year, the #Girl2Leader campaign welcomed over 1,500 girls in events taking place in Albania, Bolivia, Canada, Guinea, Ireland, Kenya, Liberia, Malaysia, Malta, Poland, Rwanda, Ukraine, the United Kingdom, USA, and Monaco.

#Girl2Leader_Ambasada_Suediei_Oana_Bizgan

The campaign ended in each participating country with a conference and a live stream video from the international team of #Girl2Leader. În Romania, the event took place at the Palace of the Parliament and the conference speakers were H.E. Ms. Anneli Lindahl Kenny, Ambassador of Sweden in Bucharest, Ms. Tatiana Proskuryakova, Country Manager for Romania of the World Bank and Ms. Despina Andrei, Communication & Fundraising Manager at UNICEF.

#Girl2Leader_Parlament_OanaBizgan

I want to thank all my colleagues from Romanian Parliament and all the institutions that supported and accepted my invitation to be part of the first #Girl2Leader campaign in Romania.

CHANGE A LIFE TODAY

As long as poverty, injustice & inequality persist, none of us can truly rest. It doesn’t take much to change a life, Get in touch today and start making the difference.

VOLUNTEER
DONATE NOW
[:]