[:ro]

Ce este sistemul de protecție? Ce instituții îl reprezintă? Prin ce legi este reglementat?

Sistemul de protecție al statului este un mecanism prin care copiii care nu pot crește în familiile naturale sunt luați în grija statului, care are misiunea de a-i îngriji și proteja pe minori până când aceștia vor putea fi reintegrați în familie sau până în momentul în care vor fi adoptați. Statul, prin organismele care îl reprezintă, are datoria de a oferi sprijin și consiliere atât copiilor, cât și părinților, astfel încât interesul superior al copilului să fie atins.

La nivel instituțional, sistemul de protecție este reprezentat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție – autoritatea centrală, în a cărei subordine se află Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din fiecare județ, respectiv din cele șase sectoare ale Bucureștiului.

Din punct de vedere legal, actele normative principale care reglementează sistemul de protecție sunt Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.

Cum ajung copiii în sistemul de protecție?

Situațiile care duc la integrarea copiilor în sistemele de protecție sunt diverse, fiecare caz fiind unic în felul său. Există însă anumite situații menționate în legislația amintită mai sus, după cum urmează:

  • copii cu părinți decedați, necunoscuți, decăzuți din drepturile părintești sau cărora li s-a interzis execitarea acestor drepturi sau copiii ai căror părinți au fost declarați judecătorește morți sau dispăruți și nu s-a putut institui tutela
  • copiii care nu pot fi lăsați în grija părinților, din motive neimputabile acestora
  • copiii abuzați sau neglijați
  • copiii părăsiți sau găsiți în unitățile sanitare
  • copiii care au săvârșit fapte penale și care nu răspund legal.

În toate aceste cazuri, prinicipiul care primează în decizia autorităților de a include copiii în sistemul de protecție al statului este acela de a respecta interesul superior al minorului. Acolo unde acest lucru este posibil, părinții pot păstra legătura cu copiii, astfel încât aceștia din urmă să aibă parte de conexiunile emoționale de care au nevoie pentru o dezvoltare armonioasă.

Cum arată sistemul în acest moment?

Din raportările ANPDCA, la sfârșitul lunii septembrie, în sistemul de protecției existau 54 472 de copii, dintre care 17 781 în servicii de tip rezidențial iar ceilelalți 36 754 în servicii de tip familial. Din aceeași sursă reiese că numărul angajaților din cadrul DGASPC-urilor județene și de la nivelul municipiului București, este de 32 716 de  persoane, dintre care 35,14% asistenți maternali profesioniști, 38,15% angajați în serviciile de tip rezidențial, 12,70% angajați în servicii de îngrijire de zi și 14,01% sunt angajați din sistemul propriu al DGASPC-urilor.

Ce se întâmplă cu copiii după ce intră în sistemul de protecție?

După ce este inclus în sistemul de protecție, fiecărui copil îi este atirbuit un manager de caz. Acesta cunoaște toate detaliile cazului respectiv și are misiunea de a lua cele mai bune decizii pentru respectivul minor.

În ceea ce privește formele de plasament, acestea sunt numeroase. La nivel general, ele sunt împărțite în servicii de tip familial sau servicii de tip rezidențial.

Serviciile de tip familial presupun că acești copii fie sunt integrați și găzduiți de familia extinsă, fie sunt plasați la asistenți maternali profesioniști, fie la familii de plasament.

Cea de-a doua categorie de servicii este cea de tip rezidențial, care este împărțită, la rândul ei, în case sau apratamente de tip familial și în centre rezidențiale. Apartamentele familiale pot găzdui un număr limitat de copii, care au posibilitatea de a trăi ca într-o familie, unde au atribuții ce le-ar reveni și dacă ar fi integrați în familie și, astfel, sunt pregătiți pentru viața de adult. Centrele rezidențiale, modulate sau clasice, cuprind un număr foarte mare de copii – de multe ori se ajunge la câteva zeci de copii aflați în acest tip de centre în același timp. Asta înseamnă că ei nu doar că nu se pot bucura de viața de familie și nu pot căpăta deprinderi de viață independentă, dar lipsa atenției și a dragostei de care au nevoie le poate afecta starea de sănătate și dezvoltarea, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

Măsuri care vor îmbunătăți situația

Finalitatea dorită în cazul fiecăruia dintre copiii din sistem este integrarea/reintegrarea în familie, fie că este familia biologică, sau că vorbim despre familii substitutive, familii de plasament sau familii adoptive.

Pentru fiecare dintre copiii aflați în sistemul de protecție, există, în momentul de față, mai multe variante posibile pentru a avea o familie. În funcție de aceste situații, am propus soluții, după cum urmează:

Copiii care sunt în familii cu risc de abandon:

  • Servicii de prevenție – astfel, se reduce riscul ca respectivul copil să se reîntoarcă în centru

Copiii care sunt integrați sau unde reintegrarea/integrarea în familia extinsă este posibilă:

  • Servicii de prevenție – pentru a reduce riscul ca minorul să fie abandonat
  • Sprijin și consiliere, atât pentru părinți/rude, cât și pentru copii
  • Sprijin financiar – pentru a putea fi acoperite nevoile copilului
  • Vizite sau timp limitat petrecut acasă – pentru ca minorul să se obișnuiască treptat cu noul mediu în care urmează să fie integrat și pentru a se păstra legăturile cu familia.

Copiii adoptabili sau care pot fi declarați adoptabili:

  • Eficientizarea procedurii de adopție, asttfel încât durata întregului proces să se reducă. În prezent, delararea adoptabilității durează aproximativ 2 ani. În acest timp, familia biologică este consiliată și consultată de mai multe ori, pentru renunțarea la drepturile asupra copilui. Familia are posibilitatea de a spune NU în orice moment al acestui proces, iar în anumite condiții, chiar și după declararea adoptabilității.
  • Copiii mai mici de 3 ani aflați în această situație nu pot fi instituționalizați decât în servicii de tip familial, conform unei modificări pe care am propus-o și care a fost adoptată recent.
  • După declararea adoptabilității copilul este inclus pe lista de adopție, fiind vizibili pentru persoanele care doresc să adopte și care au domiciliul într-un perimetru delimitat geografic. Această situație va dura timp de 9 luni, după care, dacă copilul nu intră în procedura de adopție, acesta va fi vizibil pe lista copiilor greu-adoptabili.
  • Perioada minimă pe care o pterec acești copii în centre, până să ajungă la familie este de 2 ani și 9 luni. În realitate, un studiu realizat de Banca Mondială împreună cu Unicef și Guvernul României arată că timpul pe care copii îl petrec în sistemul de protecție este 7 ani și jumătate.

Copiii greu-adoptabili sau cu potențial de a deveni greu-adoptabili:

  • Acordarea de stimulente pentru familiile din România care adoptă copii cu profil greu-adoptabil
  • Creșterea șanselor de a fi adoptați pentru copiii greu-adoptabili din România, prin deschiderea adopțiilor internaționale
  • Copiii greu-adoptabili sunt cei în cazul cărora timp de 9 luni de la declararea adoptabilității nu s-a deschis procesul de adopție, copii cu anumite dizabilități fizice sau psihice, copii cu vârste ridicate, care au trăsături specifice unor alte etnii sau copii care pot fi adoptați doar împreună cu frații.

Copiii care nu pot fi integrați în familii și pentru care nici adopția nu este o opțiune (în special copiii cu vârste mai mari – chiar și peste 18 ani, care se află în centrele rezidențiale)

  • Servicii sociale care să îi ajute să dobândească deprinderi de viață independentă
  • Consiliere și monitorizare
  • Sprijin pentru studii și identificarea unui loc de muncă
  • Sprijin pentru accesarea unor programe guvernamentale – precum Prima Casă sau oferirea unor alte indemnizații.

Drumul până la îndeplinirea scopului principal, acela ca sistemul național de protecție a copilului să fie doar o etapă temporară prin care copiii trec înainte de a ajunge o familie în care merită să crească și alături de care să se dezvolte, este unul destul de lung. Dar cu determinare, cu o minte deschisă, cu acceptare și cu dialog între toate părțile implicate, am încredere că putem ajunge acolo.

[:]