Abuzurile asupra copiilor din România – date, moduri de raportare și soluții

Abuzul şi neglijarea copilului reprezintă fenomene sociale complexe, care afectează nu doar individul, ci și societatea ca întreg. Un copil abuzat este un copil al cărui viitor este pus sub semnul întrebării, un copil care își pierde încrederea în sine și care nu se mai poate bucura pe deplin de dreptul la o dezvoltare normală, sănătoasă, armonioasă. Toate aceste abuzuri au un cost nu doar emoțional, ci și financiar întrucât opresc mult prea mulți copii de la a-și atinge adevăratul potențial. Ele nu pot fi tratate doar la nivel individual, deoarece reprezintă o problemă a întregii comunități, iar consecințele acestui fenomen lasă amprente toată viața.

Abuzurile, indiferent sub ce formă, pot fi comise de către părinţi, persoane cunoscute de copil sau străine acestuia, precum şi de alţi copii și se pot produce atât în familie, cât şi în instituţii publice ori private, adresate copilului şi/sau familiei, precum şi în afara acestora. În anul 2017 au fost 17 000 de abuzuri sesizate dintre care aproape 9 000 au fost confirmate. Gravitatea situației trebuie recunoscută la nivel national și trebuie depuse toate eforturile necesare pentru identificarea, soluționarea și previnerea acestor abuzuri asupra copiilor.

Așadar, în continuarea interpelării de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, am trimis adrese către toate cele 47 de DGASPC-uri din țară pentru a obține mai multe informații legate de tipul de abuzuri comise, autori, măsuri luate șamd.

Prin analizarea datelor cerute și primite de la toate DGASPC-urile din țară (cu excepția DGASPC Ilfov) în legătura cu abuzurile asupra copiilor din județul respectiv, am putut forma o imagine de ansamblu atât asupra situației actuale a neregulilor sesizate, cât și a zonelor care necesită îmbunătățiri. Datele acoperă perioada ianuarie 2017-februarie 2019 și detaliază tipurile de abuz, împărțirea pe vârste și pe gen, autorii abuzurilor, măsurile luate și implicarea profesioniștilor.

Analiză pe județe

Județul cu cele mai multe abuzuri asupra copiilor sesizate este Galați (3 229), având de peste 85 de ori mai multe abuzuri sesizate față de Olt (37) unde se înregistrează cel mai mic număr. Discrepanțele mari între județe pot atrage atenția și pot fi un semnal de alarmă. La prima vedere, acestea pot fi puse pe seama diferențelor sociale, educaționale sau economice dintre regiuni. La o privire mai atentă, însă, se constată diferențe și între județele învecinate, cum este cazul pentru Timiș și Arad sau Dâmbovița și Teleorman.

Însă numărul abuzurilor înregistrate la DGASPC reprezintă doar numărul de abuzuri sesizate și nu numărul de abuzuri comise. Un număr mare de abuzuri sesizate indică, în unele cazuri, o implicare mai mare din partea autorităților, dar și din partea altor persoane implicate.

Este esențial ca numărul de cazuri sesizate să se apropie cât mai mult de numărul de cazuri existente pentru a asigura rezolvarea problemei și protejarea copiilor aflați în pericol. Pentru a putea combate aceste abuzuri, este important să înțelegem pe deplin acest fenomen, să avem situația de fapt și măsuri propuse la nivel local, județean și național.

Imagine de ansamblu

Graficul de mai jos prezintă principalele tipuri de abuzuri care au loc asupra copiilor – exploatarea, neglijarea, abuzul sexual, abuzul emoțional și cel fizic. La nivelul anului 2018 se observă o creștere a numărului de abuzuri confirmate, față de 2017.  Deși numărul este în creștere, faptul că aceste cazuri au fost identificate și au fost luate măsuri pentru ca acei copii care suferă în urma acestor abuzuri să primească ajutorul de care au nevoie, este un semnal că lucrurile încep să se miște și că situația copiilor din România se poate schimba semnificativ. Un abuz, indiferent de ce fel, afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului și, în consecință, viitorul său, îi fură parte din copilărie, din încrederea pe care o are în sine și în cei din jur.

Cel mai des întâlnit tip de abuz asupra copiilor din România este neglijarea. Aceasta poate fi pusă pe seama lipsei responsabilității sau pregătirii din partea părinților, dar mai ales a unei situații materiale dificile, care să nu poată asigura nevoile creșterii și dezvoltării copiilor. Astfel, părinții sunt puși în situația de a-și neglija copiii pentru a putea munci și a asigura cele necesare existenței de zi cu zi. Aceste cazuri sunt mai ușor de remediat și nu necesită separarea copilului de familie – măsură pe care specialiștii o recomandă drept o ultimă opțiune deoarece poate fi extrem de deruntată și dureroasă pentru copil.

Soluțiile, așadar, pot include măsuri la nivel regional precum școli și grădinițe cu program prelungit, care să permită părinților să lucreze după un program fix, păstrarea unei relații apropiate între asistenții sociali și familie, campanii de informare legate de importanța pe care o are relația părinte-copil pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, dar și, în anumite cazuri, sprijin financiar.

În ceea ce privește măsurile luate de autorități,  în majoritatea cazurilor se optează pentru consiliere psihologică și/sau menținerea în familii cu acordare de servicii ceea ce confirmă faptul că, de cele mai multe ori, neglijarea este gestionabilă și nu necesită adoptarea unor măsuri drastice precum plasamentul de urgență.

În același timp, pentru a înțelege situația abuzurilor din România trebuie cunoscut nu doar tipul de abuz, ci și contextul în care acesta s-a petrecut. Peste 90% dintre cazuri se întâmplă în cadrul familiei, ceea ce înseamnă că, de multe ori, abuzul este unul continuu, pe o perioadă mai lungă de timp și nu un incident izolat. Mai mult decât atât, autorul abuzului este o persoana apropiată de copil care ar trebui, în mod normal, să inspire încredere și siguranță. Acești factori măresc impactul negativ al abuzului asupra copilului care devine incapabil de a se simți protejat în propria familie. Pentru acel copil, dar și pentru familia sa, abuzul este mai greu de raportat întrucât raportarea poate fi în dezavantajul unei persoane cu care copilul sau membrii familiei au o relație strânsă, atât din punct de vedere emoțional, dar și financiar. Din aceste motive, este esențială o restructurare a sistemului în jurul victimei și nu a abuzatorului.

Persoanele implicate în viața copilului (profesori, medici, rude etc.) trebuie să urmărească evoluția copilului și orice fel de semn care poate indica un abuz trebuie raportat, deoarece rolul lor este de a pune siguranța copilului pe primul loc.  Autoritățile locale au responsabilitatea de a crea un mediu în care abuzurile sunt ușor de raportat, iar cei care sesizează aceste fapte să se simtă în siguranță. Cu toții trebuie să înțelegem că sesizarea unui abuz nu reprezintă confirmarea acestuia, ci identificarea și, apoi, analizarea unei suspiciuni.

Implicarea profesioniștilor în raportarea abuzurilor

Prin profesioniști, ne referim la medici, asistenți sociali, profesori, precum și alte categorii profesionale a căror activitate presupune interacţiunea cu minorii. Trebuie subliniat că implicarea acestora este extraordinar de importantă întrucât ei sunt cei capabili de a identifica primii semnele unui abuz și astfel pot asigura rezolvarea mai rapidă a situației – un copil are mai mare încredere și se deschide mai ușor oamenilor care îi sunt familiari, precum cadrele didactice. Numărul relativ mic de cazuri sesizate de profesioniști față de numărul total de cazuri sesizate sugerează nevoia de încurajare a unei implicări mai mari din partea medicilor, asistenților sociali și mai ales din partea profesorilor. Este nevoie de implicarea tuturor pentru a micșora diferența dintre numărul abuzurilor sesizate și confirmate și numărul total al abuzurilor care au loc.

Tipuri de abuz

Orice fel de abuz asupra unui copil este de neiertat. În funcție de vârstă sau de gen, copiii pot fi afectați în mod diferit. Conform datelor furnizate, fetele sunt principalele victime ale abuzului sexual. Abuzul sexual este probabil cel mai greu de sesizat și raportat, iar copiii afectați necesită consiliere psihologică de calitate.  De cele mai multe ori, societatea tinde să acuze victima și să găsească scuze agresorului. Avem mult de lucru pentru a schimba acest mod de gândire, dar am încredere că putem face asta, dacă lucrăm împreună.

Orice abuz, fie el fizic, emotional, neglijare etc., afectează maturizarea sănătoasă a unui copil și trebuie tratat ca atare. Astfel, este importantă nu doar rezolvarea cazurilor actuale de astfel de abuz, ci și prevenirea unor viitoare situații similare, ceea ce necesită o schimbare la nivel de perspectivă. Părinții, și nu numai, trebuie educați și informați asupra efectelor negative pe care le au abuzurile asupra dezvoltării copiilor. Cu toții trebuie să adoptăm o atitudine de #0ToleranțăPentruViolență. Totodată, toți cei prezenți în viața unui copil, inclusiv profesori, medici, asistenți sociali, trebuie să se asigure că acesta s-ar simți comfortabil să spună cuiva că a fost sau încă este abuzat și să fie pregătiți să identifice semnele unui abuz.

Abuz fizic

Abuz emoțional

Misiunea noastră

România are multe de îmbunătățit și drumul care trebuie parcurs este unul greoi. Bunăstarea copilului trebuie pusă mereu pe primul loc – de către părinți, familie, școală, DGASPC, dar în special de către noi, ca persoane cu putere de decizie. Cu toții trebuie să înțelegem, că un singur abuz asupra unui copil este cu 1 peste numărul de abuzuri asupra copiilor acceptabil, acesta nu trebuie tratat la nivel individual, deoarece consecințele acestui tip de fenomen afectează negativ întreaga societate.