Dezinstituționalizarea – un pas înainte pentru copiii din sistemul de protecție

Sistemul de protecție a copilului reprezintă mecanismul prin care statul se implică în protejarea și promovarea drepturilor fundamentale ale copilului. Acest lucru presupune mai multe direcții de acțiune, de la prevenirea separării de copil și până la asumarea completă a responsabilității față de copil în cazul în care părinții își pierd sau renunță la drepturile părintești. În prezent, conform celor mai recente date publicate de Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, beneficiarii sistemuli de protecție sunt peste 120 000 – 67 524 de beneficiari ai sistemului de prevenție a separării copiilor de părinți și 52 608 de cazuri de copiii aflați în grija statului, în diverse forme de plasament.

În ce privește copiii din sistemul rezidențial care încă stau în centrele de plasament, numărul acestora era de 15 993 (12 480 – în centre publice și 3 513 în centre private) la sfârșitul lunii martie, 2019, cu 921 mai puțini decât în același moment al anului trecut. În medie, copiii petrec în sistemul de protecție 7 ani și jumătate, conform unui studiu realizat de Guvern, în parteneriat cu Banca Mondială și UNICEF, ceea ce le afectează, de multe ori, dezvoltarea atât din punct de vedere fizic, dar mai ales din punct de vedere psiho-social. De aceea, România și-a asumat închiderea tuturor centrelor rezidențiale mari, până în anul 2020.

Primii pași în direcția dezinstituționalizării și a găsirii de metode alternative pentru protecția copiilor din sistem au fost făcuți: au fost prevăzute fonduri atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene, pentru a pregăti asistenți maternali care să preia o parte dintre copiii care urmează să iasă din centrele mari, dar și pentru a construi case și apartamente de tip familial unde copiii vor putea trăi în condiții mai apropiate celor dintr-o familie și vor putea căpăta mai ușor deprinderi de viață independentă. Aceste măsuri pentru închiderea sau reorganizarea centrelor rezidențiale mari sunt prevăzute atât în programul de guvernare, cât și în Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului, 2014-2020.

Ce spune Strategia pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020?

Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020 este un plan dezvoltat periodic de către instituțiile guvernamentale abilitate. Acest plan se elaborează, de obicei, după consultări cu toate părțile implicate și are în centru protecția și promovarea drepturilor copilului, în toate situațiile vieții cotidiene, așa cum sunt ele menționate în legislația în vigoare. Pentru perioada 2014-2020, strategia propune continuarea măsurilor adoptate anterior, dar și o serie de alte măsuri cu efect asupra copiilor care provin din medii defavorizate, asupra copiilor cu dizabilități sau a copiilor din sistemul de protecție. Pentru aceștia din urmă, două dintre măsurile menționate se referă la trecerea de la îngrijirea instituțională la cea comunitară. Concret, aceste măsuri fac referire la interzicerea instituționalizării copilului de vârstă mică (fapt realizat între timp, prin legea care interzice instituționalizarea copiilor mai mici de 7 ani în centre de tip rezidențial), precum și dezvoltarea de servicii alternative îngrijirii instituționale. Cea de-a doua măsură este una mai complexă și presupune o evoluție mult mai extinsă în timp.

Dezinstituționalizarea presupune închiderea tuturor centrelor rezidențiale mari, impropriu numite orfelinate, și găsirea de soluții alternative pentru copiii care sunt plasați în astfel de centre. Printre opțiunile disponibile în acest moment se numără integrarea sau reintegrarea în familia biologică sau în familia extinsă, plasarea la asistenți maternali, plasarea la o altă familie – familie de plasament, alternativa caselor și a apartamentelor de tip familial sau, pentru copiii care ating vârsta majoratului și ies din sistem, măsuri pentru integrare socio-profesională.

În acest sens, România și-a asumat închiderea sau reorganizarea tuturor centrelor de plasament de tip vechi până în 2020. Finanțarea pentru acest demers provine, în mare parte, din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Care este stadiul la care se află implementarea acestui plan?

Situația copiilor din sistemul de protecție este unul dintre aspectele asupra căruia mi-am concentrat atenția pe perioada mandatului meu. Pe lângă amendamentele propuse la modificarea legii adopțiilor (disponibile aici), am lansat luna trecută un raport complex despre starea actuală a sistemului de protecție a copilului din România, disponibil aici.

Pentru a avea, însă, o imagine de ansamblu asupra situației centrelor de tip rezidențial mari, am formulat o serie de adrese către toate cele 47 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin care am solicitat informații despre stadiul celor 121 de centre de tip rezidențial eligibile pentru închidere, conform Planului de prioritizare a închiderii centrelor de plasament clasice (lista completă disponibilă aici). De asemenea, am solicitat și informații referitoare la copiii din centre – vârste, dizabilități și măsuri alternative pentru copiii care au părăsit centrele de tip rezidențial în perioada decembrie 2018-mai 2019.

Pe baza răspunsurilor parțiale (toate cele 47 de DGASPC-uri au oferit răspunsuri la adresa transmisă, dar aceste răspunsuri nu au făcut referire la toate centrele menționate în Strategie), furnizate pentru doar 100 din cele 121 de centre, am obținut o imagine de ansamblu, detaliată în continuare.

Câte centre au fost închise și care este stadiul în cazul celorlalte instituții?

Din cele 100 de centre pentru care am primit informații, 5 au fost închise/reorganizate, 74 sunt în curs de închidere sau reorganizare, iar restul de 21 sunt în alte stadii premergătoare începerii închiderii/restructurării – redactarea și înscrierea proiectelor, realizarea analizelor în vederea închiderii/reorganizării șamd.

În plus, există județe care nu apar cu nici un centru trecut pe lista de centre eligibile pentru închidere, cum sunt județele Bacău, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Olt, Vaslui, Vrancea și municipiul București. În cazul acestora, fie nu mai funcționează pe teritoriul lor centre de plasament clasice, fie nu au fost încă incluse în planul de prioritizare și urmează să fie luate în calcul.

La polul opus, județele care au cele mai multe centre înscrise pe lista cu centre eligibile pentru închidere sunt: Brașov (11), Constanța (7), Iași (6), Prahova (6) și Timiș (5).

În ce privește numărul de copii, acesta este de 3 553, în cele 100 de centre eligibile pentru închidere, conform listei amintite anterior – 1531 de fete și 2018 băieți. Dintre aceștia, 1664 au diverse dizabilități, de gravitate diferită. Cei mai mulți copii aflați în centre mari, confrom înformațiilor primite de la DGASPC-uri sunt în județele Iași (326), Prahova (303), Neamț (276), Constanța (274) și Brașov (264).

În primele luni ale acestui an, un număr de doar 247 de copii (55 cu dizabilități) au fost reintegrați în familia extinsă sau au fost transferați din centrele mari în servicii de protecție alternative – la asistenți maternali, la familii de plasament sau în case și apartamente de tip familial.

Pe lângă datele primite pentru cele 100 de centre incluse pe lista centrelor eligibile prin POR, am primit informații și despre alte centre, o parte dintre ele incluse pe lista de centre eligibile apărute ulterior listei avute în vedere în situația de față. În cadrul acestor centre trăiesc alți aproximativ 600 de copii, iar acestea sunt doar cifrele pentru centrele incluse în planurile de prioritizare a închiderii centrelor rezidențiale tradiționale.

Dezinstituționalizarea reprezintă un proces complex, care se poate face în timp. Există situații în care centrele nu pot fi închise sau reorganizate datorită faptului că au fost accesate fonduri în trecut, iar destinația obiectivului pentru care s-au accesat respectivele finanțări trebuie păstrată pentru un anumit interval de timp, conform contractului semnat de ambele părți. În aceste cazuri, trebuie găsite soluții specifice, astfel încât copiii să primească cel mai bun tratament și să li se respecte drepturile fundamentale.

Dezinstituționalizarea presupune nu doar închiderea centrelor mari, ci mai ales identificarea celor mai bune soluții alternative pentru copiii din acele centre, situații care se pot derula pe perioade mai lungi de timp. Mai mult decât diferența în ce privește impactul asupra copiilor, închiderea centrelor va presupune și o scădere a cheltuielilor statului, costurile pentru centrele de plasament fiind semnificativ mai mari decât cele destinate serviciilor alternative de protecție a copilului. Asftel, și impactul economic va fi unul benefic.

Asumarea responsabilității închiderii tuturor centrelor de capacitate mare este un pas pe cât de îndrăzneț, pe atât de necesar și mă bucur că această inițiativă începe să fie pusă în aplicare. Drumul pe care îl avem de parcurs este lung, iar obiectivul final este acela ca fiecare copil să poată crește într-o familie a lui, care să îi ofere dincolo de dragoste și îngrijire, stabilitate și predictibilitate. Sunt conștientă că până acolo mai avem foarte mult de lucru, dar primii pași au fost făcuți.

Voi continua acest demers de urmărire a procesului de dezinstituționalizare și de aplicare a legii care interzice plasarea copiilor sub 7 ani în centre rezidențiale mari. Sunt convinsă că deschiderea și transparența de care au dat dovadă Direcțiile din întreaga țară vor face acest proces de monitorizare mult mai facil. Am convingerea că lucrând împreună și comunicând deschis și eficient, vom putea transforma sistemul de protecție din România în sistemul pe care ni-l dorim și în care copiii să poată avea aceleași șanse de dezvoltare fizică și cognitivă ca un copil crescut în familie.

Soarta acestor copii depinde de foarte mulți factori. Și cel mai important este să înțelegem cu toții că este un proces complex. Opiniile exprimate în presă sau în mediul online, care nu se bazează pe argumente și pe situația de fapt, pot îngreuna situația copiilor din sistemul de protecție. Ca să putem face pași înainte, trebuie să cunoaștem extrem de bine problemele cu care ne confruntăm și soluțiile pe care le avem la îndemână. Dacă aveți întrebări sau nelămuriri privind sistemul de protecție din România, nu uitați că sunt la un e-mail distanță: contact@oanabizgan.com.