Fiecare copil are dreptul la o familie

„Copilul are, prin naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia” – Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.

Din nefericire nu întotdeauna copiii își pot cunoaște părinții. Nu întotdeauna părinții își pot asuma creșterea și îngrijirea unui copil. Există situații în care, datorită lipsei posibilităților materiale, părinții decid să lase copilul în grija statului, până când situația lor se îmbunătățește și se pot ocupa de creșterea și îngrijirea lui.

Ce rol are statul în creșterea copiilor?

Există și cazuri când părinții decid să rupă definitiv legătura cu copilul, din diverse motive. În această situație, statul este cel care își asumă rolul de părinte pentru respectivul copil. În această situație sunt peste 52 000 de copii, conform datelor publicate la sfârșitul anului 2018 de ANPDCA. În cazul lor, principala misiune a statului, prin sistemul special de protecție, este de a le găsi o familie în care să se poată integra și alături de care copilul sau copiii să crească și să se dezvolte, asigurând la fiecare pas bunăstarea fizică și emoțională a copiilor.

Drumul parcurs de copil de la abandon până la integrarea într-o familie este unul anevoios, nu atât din punct de vedere legal și procedural, cât mai ales emoțional. În cel mai fericit caz, un copil petrece în sistemul de protecție doi ani, timp în care sunt îndeplinite diverse proceduri birocratice de natură să asigure bunele condiții pentru definitivarea adopției. Studiul realizat de UNICEF, împreună cu Guvernul României și cu Banca Mondială arată, în schimb, că media de timp petrecută de un copil în așteptarea unei familii este de 7,5 ani. În toată această perioadă, copiii așteaptă ca o familie, fie a lor, fie oricare alta să îi ia acasă și să le ofere dragostea, liniștea și atenția de care au atâta nevoie.

Ce soluții există pentru a schimba modul cum arată astăzi sistemul de protecție?

Dintre cei 52 783 doar 35 687 beneficiază de servicii de tip familial, ceilalți peste 17 000 încă locuiesc în centre rezidențiale de capacitate mare, unde nu pot experimenta viața de familie și unde cu greu li se dezvoltă abilități de viață independentă pentru momentul când vor părăsi sistemul de protecție. O variantă mai potrivită pentru acești copii este aceea a integrării în case/apartamente de tip familial, unde trăiesc împreună cu alți copii de vârste apropiate cu care pot desfășura activități similare celor casnice, pot primi anumite responsabilități și au parte de mai multă atenție decât în centrele mari. Un alt tip de servicii care reprezintă o soluție temporară pentru copiii din centrele rezidențiale mari este cea a asistenților maternali sau a familiilor de plasament. Acestea sunt cele mai apropiate variante de familie care există în momentul de față pentru copiii din sistemul de stat din România.

Țara noastră și-a asumat până în 2020 închiderea tuturor centrelor de tip rezidențial și relocarea copiilor din aceste centre în sistemul de tip familial. În acest sens, alături de colegele din Parlamentul României, am depus o inițiativă legislativă, care a devenit lege, prin care copiii cu vârsta de până la 7 ani nu pot fi trimiși în centre rezidențiale.

Urmăresc evoluția acestui proces care este dificil, dar nu imposibil de realizat. În paralel, susțin modificarea legii adopției, care se află acum la Camera Deputaților, la care am depus și o serie de amendamente, deoarece mi se pare esențial ca fiecare copil să crească alături de o familie, indiferent că este familia biologică, familia extinsă sau o familie adoptatoare. Unul dintre amendamente se referă la soluțiile pe care le putem identifica pentru copii cu profil greu adoptabil, pentru care adopția națională nu a avut succes. Vă invit să citiți mai multe despre acest subiect aici.

Cred cu tărie că putem schimba viața acestor copii. Dar pentru a nu mai avea generații de sacrificiu, este necesar să adunăm toți actorii implicați în acest domeniu la aceeași masă, să vorbim aceeași limbă și să ne gândim cum putem implementa mai bine aceste soluții, având în prim plan interesul superior al copilului.